QUOTE

Your daily dose of bohemian vibe

REVIEW: Infinite Love - dragostea fără sfârșit pentru parfumuri

10/23/15


Până acum câțiva ani, recunosc că nu eram un fan al parfumurilor. Rareori le foloseam, mă înțelegeam mult mai bine cu loțiunile de corp și gelurile de duș. Asta până când am primit un parfum de care m-am îndrăgostit: Fragonard - Etoile. De atunci am vrut tot mai multe, fiind îndrăgostită în principal de esențele mai speciale. Am încercat destule, de la branduri renumite la parfumuri no name. 
De ceva timp am descoperit parfumurile de la Infinite Love. Este un brand ce comercializează esențe create după parfumuri celebre. Infinite Love este atât online: infinitelove.ro, cât și în câteva centre comerciale din București. Parfumurile lor poartă nume de orașe, iar în descriere găsiți și parfumurile cu care se aseamănă.

Eu mi-am ales 3. Unul bărbătesc și două pentru gagici. :) Milano E14 (Giorgio Armani - Aqua Di Gio Pour Homme), Quebec K169 (Chloe - Love, Chloe) și Sinai K178 (Dolce & Gabbana - Rose The One).




Singurul parfum dintre cele trei căruia îi cunosc mirosul este cel bărbătesc, Aqua Di Gio, întotdeauna am adorat mireasma lui. Nu l-am luat pentru mine, ci pentru prietenul meu, deși recunosc că m-am dat și eu cu el de câteva ori. Într-adevăr Milano seamănă foarte mult cu acesta. Iar ce am apreciat foarte mult și eu, și prietenul meu, este că rezistă pe piele un timp îndelungat. El pleca dimineața la serviciu, se dădea cu parfum, iar seara încă mirosea, în condițiile în care nu se mai parfuma pe parcursul zilei. Pe haine nu mai vorbesc, persistă și mai mult. Așadar Milano are un mare plus de la noi.

Quebec, variantă după Love, Chloe mi s-a părut că este un parfum mai greoi, nu poate fi purtat cu ușurință ziua, poate doar seara. Mai potrivit chiar pentru femei peste 40 de ani, zic eu. Nu știu cum miroase Love, Chloe, așadar nu mă pot pronunța dacă seamănă cu acesta. Notele sale principale sunt zambilă, heliotrop și liliac. Mirosul său este extrem de puternic și tare, doar un puf de parfum fiind suficient, mai ales că rezistă și destul de bine pe piele.

Sinai, cel asemănător lui D&G - Rose The One, este preferatul meu. Cu note principale ca bujor, trandafir și crin, te învăluie într-o senzație florală tare plăcută. Sună tare bine, nu? Miroase și tare bine. O aromă ușor dulceagă, dar nu foarte, cât să fie fresh. Parcă miroase a primăvară. Mi se pare că rezistă mai puțin pe piele ca celelalte, poate nu chiar o zi întreagă, dar câteva ore bune, da.

Am încercat și un dedorant antiperspirant roll-on de care mă declar îndrăgostită. De acum încolo voi apela numai la el. În afară de faptul că miroase divin și persistă foarte mult, a ținut orice urmă de transpirație la distanță. L-am folosit și pe timpul verii, deci vă dați seama că și-a făcut datoria cum trebuie. Ce mi-a plăcut foarte mult la el a fost că nu a lăsat absolut nici o urmă pe haine, ceea ce rar am întâlnit la un antiperspirant.



Concluzia este că parfumurile Infinite Love sunt o alternativă excelentă pentru parfumurile renumite. Le recomand cu mare drag. Prețurile lor eu zic că sunt excelente. Aveți 3 variante de produs: la 8 ml - 15 lei, la 50 ml - 59 lei, la 100 ml - 84 lei.

Să îmi spuneți dacă veți încerca ceva de la ei și cum vi s-a părut. :)

3 comments

  1. Am vazut si la Federova o postare despre parfumurile astea, si ii spuneam ca am folosit o singura data un parfum din asta replica, dupa Light Blue de la Golce & Gabbana, dar n-am devenit fana a acestor replici. L-am folosit acum vreo 10 ani, mi-am luat o data, dar n-am mai repetat experienta, nu m-a convins.

    ReplyDelete
  2. Eu nu mai cumpar de la aceasta firma, am testat pe piele de nu stiu cate ori aproape toate parfumurile lor dintre care doar 4 -5 seamana app identic cu originalele..in rest ...pfffff aceeasi tenta duuuulce de vanilie ,acelasi dry down pt majoritatea.Eu am vrut sa cumpar cosrespondentul lui AMARIGE GIVENCHY ..ce am primit?Nici eu nu stiu...bomboane cu vanilie, praline si mosc..cand amarige este un floral-verde supeeeeeeeeeerb cu miros de puternic de tei..nici urma de asemanare infinite love cu originalul..se stramba la mine vanzatoarea dar nici eu nu sunt vreo fraiera..cum e posibil sa pacalesti oamenii in asa hal?Cumpar numai de la la Refan-Danka ,D&P si de la parfumeria beauty for you (b4y.ro), acele parfumuri vrac,pe care le testezi pe loc si iti pun din "bidonase" cata cantitate vrei si care se aseamana extrem de bine cu originalele.

    ReplyDelete
  3. Miros toate aproape la fel,extrem de dulce, imi plac ff mult cele de la "el divino" sau de la d&P..acelea reproduc extrem de bine originalul

    ReplyDelete

Say it like you mean it! :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
LA BOHÈME. All rights reserved. © Maira Gall.